Sfârşit de zi

Mi-a trecut plictiseala aia de care vorbeam mai spre dimineaţă. Primul lucru care m-a înviorat chiar înainte să plec de acasă a fost când m-a sunat Mădă să-mi spună că mi-a găsit băiatul de la xerox mingiuţa. Acum pot să şterg cercul de suspecţi, n-a furat-o nimeni. Pe urmă am mers la pregătire (asta fac restanţierii) unde s-a enervat profu şi i-a trimis pe câţiva acasă să mai înveţe şi abia aşteptam să-mi spună şi mie asta dar nu, a insistat să-mi explice mie şi colegului fumos până am înţeles. Upey! În autobuz am râs de mai aveam puţin şi cădeam de pe scaun. Interesant era că de ce prostii ne ieşeau pe gură râdea mai toată lumea în jurul nostru (cum se întâmplă de obicei când ne apucăm de aberat), cel puţin nenea de lângă mine nu s-a mai abţinut şi a început să râdă sănătos în hohote. Aşa se face oameni buni! O porţie de râs pe zi face bine oricui, mai ales după o zi de aia stresantă de muncă sau şcoală. Partea interesantă a fost când s-a urcat un puşti cu prenadez în cap, în mână, în plămâni şi aşa mai departe. S-a jucat puţin cu Bobo (motanul meu de pluş), pe urmă a stat puţin şi a început să se uite dubios între picioarele mele. Se tot apleca peste Mădă care deja se lipise de geam şi deodată a început să exclame “puţuuliiiicăăăă” de parcă striga pe cineva. Acu’ na aveam pantaloni dar am reacţionat ca o femeie în fustă şi nu ştiam cu ce să mă mai acopăr. Nu mă întrebaţi de ce am reacţionat aşa că  nu ştiu dar nu sunt obişnuită să-mi salute lumea de obicei “puţulica”. A coborât puştiu clar varză în creier, au început babele să ţâţâie să comenteze vai ce ordinar ba alta să-i plângă de milă şi tot aşa. Şi acum stau şi mă uit la ploaie. Tot aş fuma o ţigară. Dar am caramele.