Adio prietene …

M-am trezit, mă simţeam excelent, şi asta doar din cauză că m-a trezit ea. E singura care ştie cum să mă trezească în aşa fel încât să nu fiu morocănoasă toată ziua. Cred că nu mă mărit până nu găsesc şi un el care să mă trezească cum o face ea. M-am dat jos din pat, m-am îndreptat spre baie, m-am privit în oglindă şi mi-am spus: “Zâmbeşte, e prima zi fără ţigări din restul vieţii tale.” Am zâmbit, m-am pregătit de şcoală, am mai zâmbit puţin, mi-am lipit un plasture de ăla de se presupune că ar avea 15 mg de nicotină, ştii, asta doar în caz că … Am plecat să mă întâlnesc cu ea. Pe drum am intrat în magazinul de unde îmi luam de obicei ţigări dimineaţa. Mi-am dat seama că nu am ce căuta acolo aşa că mi-am luat doar o gumă şi am plecat zâmbind. Pe drum a început să mă mănânce pielea de la plasture. Hmm urât moment. M-aş fi scărpinat, de ce nu, dar era lume în spatele meu. Am zâmbit în continuare până când mâncărimea a trecut. Ah, ce-aş aprinde o ţigară. În staţia de autobuz mă aştepta ea cu o gumă de pepene. Am scuipat ca un ţăran obosit de muncă guma ce o aveam deja în gură şi m-am repezit asupra celei de pepene. E guma orgasmelor multiple, nu există ceva mai bun în toată lumea. Dacă ar ţine şi de foame m-aş închide în casă cu guma şi nu aş mai face nimic tot restul vieţii. Am ajuns la şcoală. O altă ea fuma. M-am lăudat că m-am lăsat dar totuşi i-am cerut jumătate din ţigară. Gata astă a fost ultimul fum. Acum ştiu că totul e ok. M-am jucat puţin cu mingea mea mică de cauciuc, mi-a distras atenţia şi mi-a alungat orice gând de a fuma din cap. La cenaclu am auzit ceva de celebra pasăre Phoenix care renaşte din propria cenuşă, cenuşă … scrum … ţigară. Aiureli. Vremurile alea au apus. Un el întreabă câte pachete de ţigări înseamnă o carte? Într-adevăr se merită să cumperi o carte decât să dai bani pe ţigări. Dar hai să nu mai vorbim de ţigări. Am luat-o pe ea la un suc şi pe urmă am realizat că e aşa de frumos azi afară încât mai bine ne-am plimba prin parc. După plimbare (stat pe bancă, visat, aberat etc.) ne-am jucat pe holul şcolii cu mingiuţa. Au fost şi vreo doi profesori care s-au bucurat când au văzut că nu toată lumea e serioasă în facultatea aia şi normal au fost şi cei care au strâmbat din nas, au ţâţâit şi ne-au spus să ne maturizăm. Alo? Voi vă auziţi? Avem toată viaţa la dispoziţie să mergem cu nasul pe sus şi să ne considerăm deasupra tuturor aşa că vă rog relaxaţi-vă şi jucaţi-vă indiferent de vârstă. Pentru că, spre deosebire de alţii, noi ştim când să ne jucăm şi când să trecem la treburi serioase dar despre asta în alt post. Am pierdut mingiuţa, supărare mare, mai că aş fi fumat o ţigară. Am luat o gumiţă cu pepene să-mi treacă supărarea. Am terminat cursurile, am mers acasă şi la un moment dat chiar am vrut o ţigară. Mi-a dat mama una. Uitase că am spus că mă las.M-am jucat cu ea vreo 5 minute, i-am dat-o înapoi,m-am dus până la bucătărie, m-am întors şi-am zis că totuşi o vreau. Între timp şi-a adus aminte că am spus că mă las. La naiba! Au urmat câteva minute de linguşeală, şi te rog şi promit că fac curat zilnic, spăl vasele, duc gunoiul, fac mâncare şi fel de fel de lucruri pe care nu obişnuiesc să le fac. Nu nu nu şi nu. Discuţia s-a terminat cu uşi trântite şi un mare TE URĂSC! M-am dus în cameră, i-am tras un bocet scurt şi tipic unui copil căruia nu-i dai dulciuri când îţi cere, plâns care a degenarat în râs când mi-am dat seama cât de ridicolă am putut să fiu. Am luat o gumă de aia care se presupune că are 2mg de nicotină, m-am calmat şi m-am dus să-mi cer scuze cumva. Normal că nu a sunat a ceva de genul “mă scuzi am fost o proastă”, a fost mai mult ceva de genul: am intrat râzând, a început şi ea să râdă şi eu i-am spus “bă da’ mare dobitoacă îs” şi am râs în continuare. Ah ce-aş fuma o ţigară. Mai mestec o gumă de aia cu nicotină. Se pare că motanul e singurul care simte nicotina că a venit să se alinte şi a fugit repede când a simţit mirosul deşi miroase a gumă mentolată şi altă dată asta nu-l speria. Eh oricum, mă uit la ţigară acum ca la un prieten vechi la care trebuie să renunţi pentru că eşti conştient că oricât l-ai iubi prezenţa sa în jurul tău nu îţi este benefică şi nu pot decât să-i spun “Adio, prietene!” sau eventual “Ne-om revedea când mă mai păcăleşti deşi o să încerc să te evit….” .