În vis …

Şi dacă tot n-am somn să vă spun de ce îmi face mie atâta plăcere somnul. Pentru că nu trece o noapte sau mai bine spus un somn fără să visez şi foarte rar se întâmplă să uit complet ce am visat. Desigur mai am şi coşmaruri ca oricine. Cel puţin ăla cu zburatul şi intratul în primul perete îl am cel mai des. Şi să nu uităm de ăla cu împiedicatul şi căzutul pe scări. Nu înţeleg de ce în vis nu luăm niciodată liftul. Eh coşmarurile desigur nu se compară cu aceste fleacuri. Coşmarurile de obicei încep frumos, cel mai probabil într-o zi însorită şi de acolo o ia imaginaţia razna şi fiecare cu frica lui. Eu de obicei visez frumos. Şi cel mai tare e că pot să fiu cine vreau. Pot să fiu băiat, pot să fiu gândac şi să n-am nimic împotrivă şi pot fi chiar şi un perete. Şi nu vă gândiţi că nu e distractiv să fi perete. Păi în alea 5 minute cât ţine în medie visul, eu, ca perete, aud poveşti pe parcursul a sute de ani între diverse personaje. Se făcea odată că eram stilou. Eram stiloul unui mare scriitor pentru că de îndată ce scriam eram fascinată de poveştile nemuritoare ce curgeau din mintea scriitorului prin mine. Altă dată eram jurnal. Nimic mai plăcut decât să simţi fiecare emoţie şi gând al unei persoane. Să ştii că păzeşti secrete pe care nu le-ar împărtăşi nici cu cel mai apropiat prieten. Şi visele sunt infinite. Şi în vis poţi fii ce vrei. De aia realitate ne dă bătăi de cap cu problemele ei ce par câteodată fără rezolvare, nişte probleme pe care în vis le-ai rezolva fără să “clipeşti”.